II. DIAGNOZA MEDIULUI INTERN ŞI EXTERN

1. SCURT ISTORIC

     I. ÎNCEPUTUL    

La poalele Carpaţilor spre est, în podişul Sucevei, se răsfiră pe văi şi coline blânde, o salbă de sate vechi, care împreună cu minunatele priveliştii ale naturii încântă privirea trecătorului. Această regiune naturală în mijlocul căreia se află Botoşana este o adevărată:”Veselă grădină cu pomi roditori şi mândri feciori”. 

În centrul satului Botoşana , la răscrucea drumurilor care duc spre cele patru puncte cardinale , călătorul întâlneşte cea mai impunătoare dintre clădirile comune: lăcaşul şcolii.

Este o clădire masivă , impunătoare, semnificativă prin înfăţişarea ei arhitectonică, cât şi mai ales prin scopul pentru care a fost construită. Chiar pentru călătorul grăbit ea rămâne în minte drept cea mai semeaţă clădire a satului. Este lăcaşul în care copiii învaţă , unde descifrează tainele şi frumuseţile slovei, comorile de gânduri şi sentimente, universul atât de viu al cunoaşterii. Dar călătorul ce-şi rezervă câtva timp pentru a vizita şcoala, pentru a surprinde condiţiile de studiu create tinerei generaţii botoşănene , va avea cu certitudine sentimentul că, se află într-una din şcolile cele mai înzestrate din judeţul Suceava, cu o bază materială ce asigură condiţii optime desfăşurării învăţământului modern , corespunzător cerinţelor actuale.

Cine sunt cei care au construit această şcoală ? Şi mai ales cine sunt cei care au slujit în această şcoală şi care au educat şi format atâtea generaţii de elevi?

Cadrele didactice de la şcoala Botoşana , cunoscând trecutul satului care are o atestare documentară de peste 400 de ani, au găsit şi răspunsurile la întrebările pe care şi le pune orice elev în legătură cu începuturile învăţământului din Botoşana.

Într-un sat cu oameni minunaţi ca cei din Botoşana au existat în această privinţă mari probleme şi numai curajul oamenilor şi puterea de a învinge greutăţile au făcut ca peste 100 de ani de la înfiinţare să fie aşa cum şi-au visat-o înaintaşii.

Învăţământul din Botoşana , ca de altfel din toată Bucovina, a avut un început anevoios. Împăratul Josif al II-lea , cu ocazia vizitei sale în Bucovina, în 1783 dădu ordin generalului guvernator Ezenberg să înfiinţeze şcoli primare şi să aducă pentru acestea învăţători din Transilvania care cunosc atâta limbă română cât şi limba germană. Regimul habsburgic a promis că învăţământul va fi obligatoriu încă din 1784, dar acest lucru nu a fost posibil, întrucât şcolile din Bucovina erau declarate şcoli confesionale catolice. În satele cu populaţie curat românească , aşa cum era Botoşana, nu era posibilă deschiderea unei şcoli, întrucât statul austriac motiva că nu dispune de învăţători români. Abia din martie 1844, printr-o rezoluţie imperială s-a hotărât ca şcolile primare din Bucovina să fie catolice şi ortodoxe, dar şcolile ortodoxe se puteau înfiinţa numai în cazul când satul avea un preot sau un  capelan catolic. Acest lucru explică de ce în unele localităţi vecine-Ilişeşti (1799), Cacica (1816), Arbore centru (1819), Solca (1820)- şcoala primară s-a deschis mult mai devreme decât în Botoşana.

În alte sate vecine - Poieni –Solca (1886), Pârteştii de Sus (1888), Cajvana (1899)- învăţământul s-a deschis mai târziu. Lucrul s-a datorat şi faptului că nu existau şcoli care să pregătească învăţători pentru şcolile în limba română.

Abia în anul 1848 se înfiinţează preparanderia ortodoxă din Cernăuţi, menită să pregătească învăţători pentru şcolile ortodoxe.

Şcoala din Botoşana s-a deschis la 3 octombrie 1883, conform datelor consemnate în cronica şcolii. Această şcoală nu s-a deschis însă pe un loc gol . Din diverse izvoare aflăm că au existat încercări numeroase , cu mult înainte.

Din Consignaţiunea lui Ezenberg din 3 noiembrie 1778, Iacob Sterciu din Maieru şi Maftei a Popei din Ilva Mare (care s-au stabilit cu bejenarii transilvăneni în Botoşana-n.n.) erau înregistraţi ca învăţători deşi, recensământul s-a efectuat după 12 ani de la stabilirea lor aici. Aceasta presupune că ei se ocupau şi aici cu învăţătura copiilor caci dacă s-ar fi ocupat cu agricultura ar fi fost înregistraţi ca agricultori.

Acest lucru ne face să credem că ar fi fost o şcoală particulară înainte de anul 1880, dar ea a dispărut din lipsă de învăţători.

Dascălul local, Gheorghe Ilişoi a încercat în anul 1853 să deschidă o şcoală în Botoşana”unde au fost adunaţi cam vreo 15 băieţi şi i-au învăţat , nefiind însă sprijiniţi nici dintr-o parte şi neprimind nice o plată au lăsat lucrul baltă.”

Condiţiile obiective au permis însă înfiinţarea unei şcoli oficiale şi permanente ”triviale” cu un singur post abia în 1883.

Primul învăţător şi director al şcolii din Botoşana a fost George Bocancea, care a funcţionat în perioada 1883-1894. În această perioadă frecventau cursurile în medie 25-30 elevi. Prima clădire a şcolii este situată pe locul se găseşte azi primăria , având o sală de clasă , cancelarie şi locuinţă pentru director. În această clădire s-a desfăşurat învăţământul timp de 22 de ani., până în 1905, cu un număr de 6 cadre didactice. În afară de limba română se preda şi 6 ore de limba germană . Predarea se făcea după sistemul pedagogic monitorial. Din spusele bătrânilor descoperim modul de învăţare în acea vreme. Învăţătorul avea pe masă permanent un număr de beţe. Pentru răspunsurile slabe date de elevii ascultaţi de monitori, beţele erau puse în funcţiune de către învăţător, pentru fiecare greşeală trecută în caietul de evidenţă a monitorilor se primea o lovitură de băț. Unii elevi îşi aşteptau cu regularitate porţia ca pe ceva obişnuit. Tot bătrânii îşi amintesc cu respect şi veneraţi de învăţătoarea Vasilica Prodan. Era bună şi înţeleaptă şi copiii veneau cu drag la ea să soarbă învăţătură.

II. NOUL LOCAL DE ŞCOALĂ

 Pe locul unde astăzi se găseşte frumoasa noastră şcoală exista la finele secolului trecut şi începutul celui actual aşa zisul ratoş. Era aici loc de odihnă şi popas pentru călăreţii şi animalele lor de povară, care băteau lungul drum spre Rădăuţi şi Siret şi de acolo mai departe spre Cernăuţi.

 Clădirea era tot atât de lungă , construită din cărămidă şi acoperită cu draniţă , avea 14 camere, în care erau adăpostite: cârciumă , sala de petrecere , locuinţa arendaşilor şi slugilor, camere de drumeţi şi grajduri încăpătoare pentru animalele lor. E fără precedent ceea ce au făcut sătenii din Botoşana, au desfiinţat cârciuma şi au făcut din ea o şcoală. Din relatările bătrânilor aflăm ca la această manifestare a mulţimii care au luat parte 400 de bărbaţi , luând cârciuma cu asalt, evacuând pe arendaş.

În anul 1894 vine la Botoşana învăţătorul George Burciu, de numele acestui inimos cărturar se leagă în mod definitiv destinul învăţământului din Botoşana, în anii cei mai grei până la Marea Unire.

Numărul copiilor care frecventau şcoala a sporit în anii următori 1894-118 copii; 1896-158 copii;1898-165 de copii; 1900-303 copii. De numele lui George Burciu se leagă construirea unui nou local de şcoală –lucru care s-a făcut greu şi nu fără peripeţii -  la care şi-au adus contribuţia oamenii satului în frunte cu autorităţile şi biserica.

În 4 noiembrie 1905- noul local de şcoală a fost predat (şcoala şi grădiniţa) directorului George Burciu şi preşedintelui consiliului şcolar Ştefan Pavel, inaugurarea oficială făcându-se la 6 mai 1906.

 La realizarea acestui edificiu sătesc(cum puţine existau în Bucovina la aceea dată ) un rol important l-au avut gospodarii Dumitru Leşan şi George Ghiaţă din fruntea comunei , învăţătorul George Burciu, preoţii Nicolae Zbiera şi Constantin Merdeş şi toţi sătenii care au lăsat o părticică din propria lor fiinţă în acest lăcaş de cultură care dăinuie şi va trăi cât satul.

Alte date din istoria şcolii le redăm în continuare:

• 1914- şcoala funcţionează cu 3 posturi şi 351 elevi.

• 1914-1918- cursurile sunt suspendate. În şcoală funcţionează un spital militar. Până în 1918, zece dintre elevii şcolii urmează cursurile învăţământului superior .

• 1919-se introduce învăţământul de 7 ani. Între 1919-1941 –şcoala funcţionează cu un număr de 9-13 posturi.. În această perioadă 22 de elevi urmează cursurile liceale şi 10 cursurile universitare.

• 1924-.- se înregistrează un deficit de cadre didactice - la un învăţător ajungeau 90-100- de elevi; de asemenea, s-au organizat excursii de trei zile la Putna, Slatina, Cetatea Neamţ, Agapia , Secu, deplasarea făcându-se cu căruţele.

• 1925- ia fiinţă un cor mixt şi ulterior un centru cultural unde se organizau şezători , se prezentau piese de teatru , conferinţe; era în plan înfiinţarea unei cantine şcolare pentru copiii săraci.

• 29 iulie 1934- şcoala sărbătoreşte cu un an întârziere, 50 de ani de existenţă.

• 1944-1983 – perioadă neagră în istoria şcolii, ca şi a întregii ţări - mobilizări ale populaţiei, război. Cu toate acestea şcoala nu a încetat să funcţioneze, educaţia derulându-se cu cadrele didactice femei.

• 13 mai 1943, se prăbuşeşte casa scărilor.

• Lăudabilă este îndeosebi a numită orientare spre latura practică a învăţământului prin înfiinţarea de ateliere de tâmplărie pentru băieţi, lucru de mână pentru fete - ţesutul, artistic, cusutul etc.

• În timpul războiului dispare aproape întregul inventar al şcolii.

• La 1 martie 1945 , se deschide şcoala cu clasele I-VII , cu un număr de 143 de elevi.

• Se poate menţiona contribuţia unor cadre didactice . De numele lui prof. Vasile Boca se leagă dezvoltarea ştiinţelor naturii şi a grădinii cu pomi., arbuşti şi flori, precum şi cercetarea trecutului istoric al localităţii noastre. Printr-o munca de peste 15 ani, prof. Vasile Boca elaborează o vastă Monografie a satului şi o “Carte a neamurilor”. Din iniţiativa sa , începe colectarea de materiale pentru muzeul satului, care îi poartă numele.

• 15 septembrie 1964 – se trece la învăţământul de 8 clase.

• 1971- se trece la învăţământul de 10 clase. Se dau în folosinţă 4 săli de clasă şi 2 săli pentru atelier mecanic

• 1975- se construieşte sala de sport.

• 15 septembrie 1982 – se dau în folosinţă 6 săli de clasă.

• 1983- se sărbătoreşte centenarul şcolii.

• 1997- ia fiinţă grădiniţa Suseni, 200 m. p ;

• 2004-2005- are loc dotarea şcolii cu 28 de calculatoare, se înfiinţează laboratorul de informatică.

• 2005- se dă în folosinţă grupul sanitar al şcolii construit în colaborare cu comunitatea din Bonheiden.

• 2006- 3 august-procesul de reabilitare cu sprijinul Guvernului României - (consolidări, centrală termică, termopan, acoperiş cu tablă lindab).

• 2008 – se dă în folosinţă localul nou de grădiniţă Boceni ( G.P.N. nr.3)

•      2010 – se dă în folosinţă localul nou de grădiniţă Robeni (G.P.N. nr.2)

•      2010 – se suspendă activitatea la Grădiniţa Suseni ( G.P.N. nr. 4)

•    2011 – se dă în folosinţă noua magazie de lemne a şcolii.

III. ŞCOALA AZI

    În prezent Şcoala Gimnazială Botoşana funcţionează cu număr de 18 de cadre didactice: 3 educatoare, 5 învăţători , 10 profesori, şi 6 persoane - funcţionari şi personal de îngrijire.

Decenii în şir şcoala noastră a pregătit generaţii şi generaţii de elevi care au adus mari servicii localităţii, judeţului şi ţării.

După 1990, Şcoala Botoşana îşi caută noi coordonate , dorind a urca noi trepte.

Elevii noştri au înregistrat succese la examenele de admitere şi testele naţionale (în ultimii ani), rezultate care onorează colectivul didactic.

Absolvenţii unităţii noastre şcolare ne-au făcut cinste în licee, facultăţi şi apoi în viaţă, mândrindu-ne cu numeroşi ingineri, profesori, ofiţeri, medici, pictori, poeţi, muncitori şi întreprinzători etc., care-şi desfăşoară activitatea în ţară sau chiar în străinătate. 

Fie ca aceste rânduri modeste să reprezinte un cald omagiu adus dascălilor care au slujit şi slujesc la acest lăcaş de cultură şi educaţie , un îndemn în muncă pentru foştii elevi care aici au desluşit pentru prima data înţelesul buchiilor şi aici au ţinut cu sfială şi neţărmurită emoţie cel dintâi condei cu care au desenat conturul slovelor , iar strădaniile a peste un veac de truda în acest sanctuar al formării şi instruirii tinerilor, să reprezinte un însufleţitor imbold pentru cei de azi, ca şi cei de mâine de a face şcoala noastră mereu mai bogata, mai frumoasă, mai cunoscută şi prestigioasă între şcolile  de pe plaiurile mioritice ale României.